O rețetă foarte delicioasă, potrivită atât pentru o cină în doi, cât și pentru întreagă familie.
Ingrediente
Serves: –+
- Ardei grași 3 buc.
- Piept de pui 1 buc.
- Ciuperci champignon 200 g
- Smântână 1 lingură
- Ceapă 1 buc.
- Cașcaval 100 g
- Sare după gust
- Piper după gust
- Verdeață pentru decor
per porție:
Calories: 186 kcal
Modul de preparare
- Pregătim ardeii. Îi tăiem în jumătăți, îi curățim de semințe și le tăiem cotorul.
- Curățim ceapa, o tocăm fin și o punem la călit într-o tigaie încinsă cu ulei.
- Carnea o tăiem cubulețe cât mai mici și o adăugăm în tigaie. O prăjim până își schimbă culoarea, însă nu până la rumenire.
- Adăugăm ciupercile tăiate mărunt și prăjim până se vor micșora vizibil, amestecând din când în când.
- Dăm cașcavalul prin răzătoare.
- La umplutura din tigaie, adăugăm lingura de smântână și jumătate din cașcavalul răzuit. Punem sare și piper după gust și amestecăm toate ingredientele.
- Ardeii se umplu cu amestecul obținut și se aranjează într-o tavă așternută cu hârtie de copt.
- Punem ardeii în cuptorul încins la 180°C pentru 25-30 minute. Apoi se scot, se presară cu cașcaval rămas și se mai dau la cuptor pentru încă 5-10 minute.
- Se scot din cuptor, se decorează cu verdeață și se servesc fierbinți.
Poftă bună.